doza de filosofie

Rost matern lăuntric – să mergi până la capăt cu „aducerea pe lume a viselor tale”.

Un om fără vise este precum o „stafie” care bântuie locul suicidului.

Visurile sunt morfină pentru disperați, deznădăjduiți și melancolici. O viață fără visuri e un infern la foc mare.

Să stai o viață întregă la bază imaginându-ți senzația de a te cățăra spre versanți. Cine pierde aici? ce pierde? ce îl ține țintuit locului? – timpul e ireversibil!

Nu visurile sunt prea măreţe, cât visătorii nu-s pe măsură…