doza de filosofie

A urmări ideea până la capăt – săpare de galerii prin timpul surpat peste ea.

În filosofie să fii ca un nou născut, gol pușcă.

Doi demoni care îți ispitesc mintea, demonul prejudecăților și cel al certitudinilor. De aici începe toată treaba filosofiei – „exorcizare” spirituală.

            Dimineața, în drum spre muncă, văd deseori oameni stând la coadă la patiserie pentru a-și cumpăra covrigi și sana; un mic dejun pe repede-înainte luat la locul de muncă, imediat după ce ai ajuns, de cele mai multe ori. Într-o zi mă gândeam la utilitatea acestei combinații de carbohidrați și lactate, în special pentru rapiditatea de a rezolva, evident temporar, o necesitate situată la baza piramidei lui Maslow – recent (dar nu foarte recent) construită și cu notorietate mai mică decât, de exemplu, piramida lui Keops.

            Procedura e simplă: aștepți la rând, cumperi covrigii și sana, ajuns într-un loc mai mult sau mai puțin special amenajat se ingurgitează cele cumpărate, iar la apariția senzației de sațietate (de preferat să coincidă cu terminarea hranei) te oprești din proces și te poți apuca de treabă, pe stomacul plin. Atenție: doar după ce ai strâns mizeriile (ambalaje și resturi)! – întărește simțul practic al responsabilității ecologice. Sloganul ar fi: mai puține gunoaie împrăștiate mai mulți cetățeni maturi (la cap)!

            Acum că am soluționat rapid problema, atât de simplă încât e problemă doar cu numele, putem merge cu gândul mai departe. Apropo de gând, hai să vedem dacă putem să vorbim despre gândire, anume dacă putem să vorbim despre o „rezolvare” rapidă a nevoi de a gândi (practic); deși pentru toți ar fi o necesitate, dar pentru o mică parte dintre noi este o obligație – aș zice chiar datoria de a gândi. Dar să nu ne umflăm prea tare în etica epistemologiei!

Aș numi gândire suficientă: ceea ce are nevoie omul pentru a-și trăi viața, măcar la minimum (sau oricum nu mult peste sau dedesubt de aceasta limită); adică un set de informații practice care îl ajută să înțeleagă ce este în jurul său și să se adapteze mediului în care viază, adică își duce veacul. Cum se obține o astfel de gândire? Destul de simplu zic eu: se așteaptă la rând precum în cazul covrigilor și al sanei; se plătește cu viața pe care o duci și se consumă fără dificultăți majore. Procedura de masticație mentală: după ce se înmoaie bine bucăți mari de prejudecăți în recipientul cu superstiții, se introduc pe nerespirate în minte, după care se așteaptă să-și facă efectul. Niciodată nu te simți sătul – paradoxal – chiar dacă această gândire dă pe dinafară din capul tău, pe cale orală de cele mai multe ori, prin cuvinte, propoziții, fraze despre orice. La prima vedere pare că e atotcuprinzătoare, niciun subiect nu scapă neatins: „Nu reușiți voi să puneți atâtea probleme câte soluții pot debita eu!”. De la legatul șiretului în 3 pași simpli, la Oculta Mondială care conduce din umbră lumea, la forma plată a planetei, la cum să fii de succes și multe altele, adică la toate celelalte.

Așa poate fi recunoscut la o primă vedere acest fel de a gândi: e preluat de la altcineva, nemestecat și plin de certitudini. Se transmite ca un virus de la familie, cercul de persoane apropiate, din mass-media și online; dar întotdeauna de la persoane „neautorizate” în ale gândirii – păreriști. Fiindu-și suficientă mecanismul intern de reflecție asupra ei înseși este oprit – de ce să pierzi timpul cu procese cognitive cu privire la calitatea gândirii tale când „știi” că-i bună? E siguranța de sine (a prostului): „n-are ce să fie rău, știu eu bine!”. Fără verificare că e pierdere de timp, iar timpul e cea mai importantă resursă!

Bun, bun, vei zice, dar astea sunt vremurile: „ai oprit, ai alimentat, ai plătit și-ți vezi de drum”. De acord, dar doar în anumite cazuri, cele de nevoi cotidiene. Nimic trainic, sănătos și solid nu se construiește de pe-o zi pe alta! Aici e esența: e nevoie de muncă, muncă inteligent planificată, răbdare și iar muncă pentru a reuși să ridici ceva cu adevărat solid.

Acum putem reveni din nou la covrigii noștri cu sana, dacă a mai rămas ceva… din subiect. Aș pune în opusul obținerii rapide de hrană prin cumpărarea ei sub formă finală sau semi-preparată, ancestrala agricultură sustenabilă. Omul încă dinainte de scurta sa aventură pe meleagurile Istoriei s-a ocupat de lucrarea pământului și creșterea animalelor care au fost sursele lui de hrană. Ce mă interesează aici este efortul zilnic, în funcție de anotimp și tipul de cultură a cerealelor, pe care îl depune omul pentru a se îngriji de hrană: de la semințe la fruct și de la pui la animalul matur pregătit pentru a fi sacrificat. Aici mai adăugăm și munca depusă pentru gătirea efectivă a mâncării. Un aspect important de subliniat în ce privește mâncarea deja preparată ar fi calitatea nutrițională și rafinamentul estetic al meselor (arta culinară). Acum voi muta atenția în sfera gnoseologică: se pare că gândirea suficientă ar fi o gândire de-a gata, în formă finală sau semi-preparată („a se lăsa 20-30 de minute la cuptor, după gust”). E de ajuns atât, gândirea suficientă? În mod normal se poate trăi și cu atât, că doar de asta e suficientă. Dar dacă vrei mai mult de atât, mai sănătos, mai rafinat? Atunci e de muncit! E de cultivat zilnic ideile pe care le ai în capul tău, de văzut care sunt sănătoase și care sunt dăunătoare. Trebuie să le prelucrezi prin analiză și critică, îndoială și re-afirmare. Dar până să-ți fie gata masa, căci asta durează, sau nu tot timpul e „comestibil” ce ai gătit, poți să te hrănești când simți nevoia cu bucatele marilor agricultori ai spiritului uman. Răbdare, muncă, răbdare și iar muncă. Dar pentru ce?

Calitatea vieții noastre (inclusiv lăuntrice) este legată de felul în care gândim. O gândire suficientă va naște o viață ștearsă, banală, ca a oricărui altcuiva – doar vorbim despre transmiterea aproape incoruptibilă a gândirii suficiente de la om la om, deci și a stilului de viață. Gândirea modelează caracterul, care-ți modelează viața. Acesta e un subiect aparte, de discutat cu altă ocazie, dar ideea e de reținut și meditat/ rumegat. Așadar, nu este un lucru de neglijat, modul în care gândim, fiindcă are consecințe directe asupra noastră: de la cum te înțelegi pe tine însuți, cum îl privești pe celălalt, cum te comporți (adică acțiunile tale care sunt efectul judecăților morale) și ce înseamnă viața pentru tine. 

Pare mai mult o prostie, decât o utopie, să te gândești că o societate poate trece de la stadiul de turmă organizată la un organism de oameni liberi – care au o gândire bine articulată și sănătos fondată și care au forța interioară de-ași suporta libertatea. În discuție ar putea fi cuprins statul și rolul său cu privire la educația viitorilor cetățeni, dar ar fi prea lungă vorba. Aș rezuma: acolo unde a eșuat familia și statul trebuie să repare fiecare în parte – datoria noastră de a ne rândui mintea și viața, să fim mai mult decât am fost învățați să fim!

Să savurăm deci covrigii și sana ori de câte ori avem nevoie dimineața de asta, iar în ritmul mestecatului, sigur nu strică, să reflectăm la ce e sănătos ori nu din ce avem în minte, să facem un plan de igienizare mentală generală și să reexaminăm valorile și principiile după care ne trăim viața – mai mult decât suficient. Să ne gândim la ce să cultivăm și ce fel de mâncare pregătim din recolta minții noastre.

Cât de puține momente în care să realizezi că nu e greșală profundă afară de aceea de a-ți risipi viața.