doza de filosofie

          Este în egală măsură profet, poet și filosof; face parte dintr-o familie regală, este fiul unui nobil din Efes. E cunoscut ca un tip solitar și rezervat; i-au plăcut paradoxurile și aforismele izolate, formulate în termeni simbolici și metafizici. Metoda lui filosofică este auto-cunoașterea: „M-am căutat pe mine însumi”; numit „obscurul” el se considera un instrument al adevărului: „Dîndu-mi nu mie ascultare, ci logos-ului, înțelept este să cădeți de  acord că toate sînt una”.

          Heraclit a crezut cel mai mult în Logos, și credea că el determină cursul tuturor celor care se petrec: „toate se petrec pe potriva acestui Logos” (fr.1) sau ”Logos-ul care guvernează toate lucrurile” (fr.72). Logosul este cel care ordonează toate lucrurile, un fel de lege universală a devenirii, este ceva cu existență independentă de cel care îi dă expresie verbală. Logos-ul este comun tuturor, este inteligența sau înțelegerea, este universal și atotcuprinzător. Aspectul material al Logos-ului este focul. Pentru Heraclit lumea este un foc veșnic viu: „Aceasta ordine-a-lumii (Kosmos), aceeași pentru toți, n-a făurit-o nici vreunul dintre zei, nici vreunul dintre oameni, ci ea a fost dintodeauna, este și va fi: un foc veșnic viu care după măsură se aprinde și după măsură se stinge”. La această afirmație Diogenes Laetios a interpretat: „Kosmosul se naște din foc și iarăși cade pradă focului în perioade succesive pentru totdeauna”, iar Aristotel spune: „Cât despre concepția că lumea este pe rând compusă și descompusă, este același lucru cu a o considera veșnică, doar schimbându-și forma”.

          O altă teză fundamentală la acest filosof este „armonia contrariilor”: „Drumul în sus și drumul în jos sunt unul și același”. Conform lui Heraclit două lucruri aparent contrare sunt identice: „Divinitatea este zi-noapte, iarnă-vară, săturare-foame (toate acestea sînt contrarii; ea însă e spirit) dar își schimbă înfățișarea  întocmai ca focul care, alimentat fiind cu mirodenii, este numit de fiecare dată după parfumul fiecăreia”. Numind Războiul „părintele tuturor, regele tuturor”, sugerează astfel că Războiul și nu Zeus este zeul suprem. Războiul este cel care creează luptă și opoziție între contrarii: „Trebuie să se știe că războiul este comun, că dreptatea este luptă și că toate se nasc din luptă și nevoie”, sau „cele opuse se acordă și din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie, toate se nasc din luptă”.

          Dezvoltând această concepție că „armonia este a contrariilor” ajungem la concluzia că totul este într-o continuă mișcare și transformare surprinsă în expresia „panta rei (totul curge)”. Aristotel comentează celebra afirmație a lui Heraclit: „Nu te poți scufunda de două ori în același râu” astfel: „ Ei (filosofii naturaliști) au susținut că în general toate se află într-o stare de devenire și curgere; și că nimic nu este nemișcat, dar că există o unică substanță care persistă, din care toate aceste lucruri au apărut prin transformări naturale. Aceasta pare să fi fost concepția atât a lui Herclit din Efes cât și multor altora”.

          De la acest gânditor efesian ne-au rămas o seamă de aforisme – profunde și enigmatice – care pot constitui teme de reflecție pentru noi, dintre acestea amintim: „Destinul omului este caracterul său”; „ Coborîm și nu coborîm în aceleași ape curgătoare, suntem și nu suntem”; „Cercetînd hotarele sufletului, n-ai putea să le găsești, oricare ar fi cărarea pe care ai merge. Atît de adînc logos are”; „Față de divinitate omul matur pare a fi nevîrstnic, așa ca un copil față de un om matur”; „Naturii lucrurilor îi place să rămînă ascunsă”; „Căutătorii de aur sapă mult și găsesc puțin”; „Mulțimea cunoștințelor nu te învață să ai minte” sau „Măgarii preferă paie făță de aur; căci pentru măgari nutrețul este mai de preț decît aurul”.

          Este considerat primul filosof și unul din cei Șapte Înțelepți ai antichității. Avea o reputație de priceput om politic, era interesat de navigație și avea temeinice cunoștințe de geometrie în practică, măsurând piramidele și distanța dintre vase pe mare. Potrivit lui Herodot, Thales a prezis o eclipsă care a avut loc în timpul unei lupte dintre Lydia și Media în 585 î.e.n.

          Platon povestește că odată Thales preocupat de meditația asupra cerului și stelelor a căzut într-un puț stârnind hohote de râs din partea unei slujnice care-i reproșează că încearcă să afle ce este în ceruri dar nu e în stare să fie atent pe unde calcă. Aristotel amintește că fiind un priveput în meteorologie a prezis din iarnă că va urma un anotimp bun pentru măsline, încât închriază ieftin presele din tot Miletul și Chiosul, ca pe urma să le subînchirieze cu un preț mai bun. În acest fel Thales demonstrează că filosofia poate avea și un aspect practic, dar nu acesta este țelul ei și-al filosofilor.

          Thales este considerat cel care a adus geometria în Grecia, familiarizat fiind cu ea din călătoriile sale din Egipt. Dintre teoremele care i se atribuie fac parte și urmtoarele: „diametrul împarte cercul în două părți egale”; „unghiurile de la baza unui triunghi isoscel sunt egale”; „dacă două linii drepte se intersectează, unghiurile opuse sunt congruente”; și „unghiul înscris într-un cerc e unghi drept”.

          Lui Thales îi sunt atribuite următoarele sentințe: „dintre toate câte există divinitatea este cea mai veche, căci ea este nenăscută”; „cel mai mare este spațiul, căci el cuprinde totul”; „lucrul cel mai rapid este gândul, căci el aleargă peste tot”.

          Vechii greci au în ei propensiunea către căutarea imuabilului în schimbător. Thales și-a pus întrebarea cu privire la originea tuturor lucrurilor, la principiul generator al lumii schimbătoare, răspunzând: „apa este principiul (arché) tuturor lucrurilor”. Arché era în doctrina milesionilor substanța primordială, punctul de pornire, cauza generatoare. Astfel în gândirea primilor filosofi ia naștere două concepte care se completetează: arché și physis (natura), adică principiul și structura permanentă. Aristotel considera că Thales a ajuns la această concluzie datorită observațiilor sale, identificând apă în hrană,semințe, dar și-n căldura vieții. Moartea în opoziție presupune două transformări: corpul se răcește și se usucă. Odată avută substanța primordială din care ia naștere totul, Thales caută acum forța care produce transformarea și mișcarea, iar aceasta este însăși viața, sufletul (psyche) care se află în principiu. Obligatoriu pentru a fi arché al lumii, această substanță trebuie să conțină cauza mișcării și a transformării. Aristotel spune: „Din cele ce știu despre el, și Thales pare să fi privit sufletul ca forță motrice de vreme ce a spus că magnetul are suflet întrucât determină mișcarea fierului”. Mai departe Aristotel spune că Thales considera lucrurile pline de zei, adică „sufletul se contopește cu toate lucrurile”.

          Importanța acestui filosof al naturii este aceea că a făcut, alături de ceilalți milesieni Anaximandru și Anaximene, o punte între lumea mitului și lumea rațiunii prin raționalizarea transparentă a mitului și anticiparea gândirii științifice moderne. Au fost primii care au cercetat lucrurile prin observații ingenioase având o intuiție primară aspupra avantajelor experimentului. Thales pune bazele tranziției spiritului în cercetarea adevărului, inițiând cunoașterea experimentală, cunoaștere căreia noi azi îi datorăm totul. Astfel se naște în spațiul elen formidabila și inimitabila disciplină a spiritului: filosofia.