Tagged with " principiu"
Aug 19, 2012 - Filosofie    No Comments

Pythagoras (~ 580- 495 î.e.n)

           Despre Pythagoras ne sunt redate două imagini care întrepătrunzându-se redau filosoful religios. Legenda ne spune că ar fi semi-zeu, fiul lui Hermes, că ar apărea o dată la 216 ani, sau că ar fi avut o coapsă de aur. S-a născut în insula Samos, Italia; a călătorit în Egipt, l-ar fi cunoscut pe Zarathustra și l-ar fi avut ucenic pe Zalmoxis. A fost interesat de filosofie, geometrie, astrologie, a întemeiat o școală asemănătoare unei secte religioase în care se intra foarte greu.

           Pentru Pythagoras principiul fundamental al lumii este numărul. Astfel se trece de la naturalismul milesian (apă, aer, apeiron) la idealism, dar și de la monism la pluralism. În filosofia pitagoreică numerele au două roluri: ele sunt modele perfecte, cât și elemente componente ale lucrurilor. Fiecare număr își are propria semnificație, putere magică și propria sa individiualitate, astfel numarul 1 reprezintă unitatea din care rezultă toate numerele pe două căi, fie prin înmulțirea fie prin împărțirea unității. Numărul 2 este opusul lui 1, reprezintă opoziția între nedeterminat și determinat, dintre simplu și compus. Numărul 3 reprezintă perfecțiunea fiind alcătuit din 1+2. Numărul 10, numit tetraktis, semnifică și el perfecțiunea.

           Pitagorismul își propune să facă astfel încât cercetările folosofiei să servească drept bază a religiei: matematica era o preocupare religioasă, iar decada era un simbol sfânt. Pythagoras le poruncește oamenilor să se obțină de la consumarea cărnii și de asemenea de la consumul bobului, care a fost interpretat ca abținere de la desfrâul sexual.

            În problema sufletului Porfir afirmă depre Pythagoras: „ în primul rând el susține că sufletul este nemuritor, apoi că el trece în alte specii de animale, că evenimentele trecute se repetă identic într-un proces ciclic și că trebuie să privim toate lucrurile însuflețite ca înrudite. Se spune că Pitagora a fost primul care a introdus aceste concepții în Grecia”. Tot de la Porfir aflăm  despre cele două tipuri de pitagoricieni: „ învățătura sa avea două forme, iar dintre discipolii săi unii erau numiți mathematici și alții acusmatici. Mathematici erau numiți cei care stăpâneau cele mai profunde și mai desvârșite părți ale învățăturii sale, iar acusmatici se numeau cei care doar auziseră câteva precepte recapitulative din scrierile sale, fără o explicație completă”. Primii erau direct interesați de cunoașterea filosofiei matematice, iar ceilați de respectarea temeiurilor religioase ale școlii.

           Originalitatea pitagorismului constă în ideea asimilării cu divinul ca și țel legitim și absolut al vieți umane. Pentru Pythagoras calea mântuirii stă în filosofie. Aristoxenos spune despre Pythagoras și discipolii săi: „Diferența dintre ceea ce trebuie făcut și ceea ce nu trebuie făcut tinde să se conformeze naturii divine. Acesta este punctul lor de pornire; întreaga lor viață este rânduită pentru a urma Divinitatea, acesta este principiul conducător al filosofiei lor”. Conform doctrinei lui Pythagoras de vreme ce doar Zeul este înțelept, philosophos sau cel care caută înțelepciunea dezvoltă în sinea sa o asemănare cu divinul, astfel că lepădându-se de stricăciunea trupului și cultivându-și  spiritul, scopul lui este conformitatea cu divinul și întreaga lui viață și filosofie erau ordonate și supuse ideii de a urma Divinitatea.

            Astfel  participă Pythagoras la descrierea traiectoriei spiritului filosofic elen în faza sa incipientă, când era încă bine îmbibat în religios. El a fost cel care s-a numit cel dintîi pe sine philosophos, cercetător al înțelepciunii, de la el păstrăm până azi acest nume, care și-a schimat rolul de atâtea ori în întreaga istorie a filosofiei.

Aug 9, 2012 - Filosofie    No Comments

Thales din Milet (~640-547 î.e.n.)

 

          Este considerat primul filosof și unul din cei Șapte Înțelepți ai antichității. Avea o reputație de priceput om politic, era interesat de navigație și avea temeinice cunoștințe de geometrie în practică, măsurând piramidele și distanța dintre vase pe mare. Potrivit lui Herodot, Thales a prezis o eclipsă care a avut loc în timpul unei lupte dintre Lydia și Media în 585 î.e.n.

          Platon povestește că odată Thales preocupat de meditația asupra cerului și stelelor a căzut într-un puț stârnind hohote de râs din partea unei slujnice care-i reproșează că încearcă să afle ce este în ceruri dar nu e în stare să fie atent pe unde calcă. Aristotel amintește că fiind un priveput în meteorologie a prezis din iarnă că va urma un anotimp bun pentru măsline, încât închriază ieftin presele din tot Miletul și Chiosul, ca pe urma să le subînchirieze cu un preț mai bun. În acest fel Thales demonstrează că filosofia poate avea și un aspect practic, dar nu acesta este țelul ei și-al filosofilor.

          Thales este considerat cel care a adus geometria în Grecia, familiarizat fiind cu ea din călătoriile sale din Egipt. Dintre teoremele care i se atribuie fac parte și urmtoarele: „diametrul împarte cercul în două părți egale”; „unghiurile de la baza unui triunghi isoscel sunt egale”; „dacă două linii drepte se intersectează, unghiurile opuse sunt congruente”; și „unghiul înscris într-un cerc e unghi drept”.

          Lui Thales îi sunt atribuite următoarele sentințe: „dintre toate câte există divinitatea este cea mai veche, căci ea este nenăscută”; „cel mai mare este spațiul, căci el cuprinde totul”; „lucrul cel mai rapid este gândul, căci el aleargă peste tot”.

          Vechii greci au în ei propensiunea către căutarea imuabilului în schimbător. Thales și-a pus întrebarea cu privire la originea tuturor lucrurilor, la principiul generator al lumii schimbătoare, răspunzând: „apa este principiul (arché) tuturor lucrurilor”. Arché era în doctrina milesionilor substanța primordială, punctul de pornire, cauza generatoare. Astfel în gândirea primilor filosofi ia naștere două concepte care se completetează: arché și physis (natura), adică principiul și structura permanentă. Aristotel considera că Thales a ajuns la această concluzie datorită observațiilor sale, identificând apă în hrană,semințe, dar și-n căldura vieții. Moartea în opoziție presupune două transformări: corpul se răcește și se usucă. Odată avută substanța primordială din care ia naștere totul, Thales caută acum forța care produce transformarea și mișcarea, iar aceasta este însăși viața, sufletul (psyche) care se află în principiu. Obligatoriu pentru a fi arché al lumii, această substanță trebuie să conțină cauza mișcării și a transformării. Aristotel spune: „Din cele ce știu despre el, și Thales pare să fi privit sufletul ca forță motrice de vreme ce a spus că magnetul are suflet întrucât determină mișcarea fierului”. Mai departe Aristotel spune că Thales considera lucrurile pline de zei, adică „sufletul se contopește cu toate lucrurile”.

          Importanța acestui filosof al naturii este aceea că a făcut, alături de ceilalți milesieni Anaximandru și Anaximene, o punte între lumea mitului și lumea rațiunii prin raționalizarea transparentă a mitului și anticiparea gândirii științifice moderne. Au fost primii care au cercetat lucrurile prin observații ingenioase având o intuiție primară aspupra avantajelor experimentului. Thales pune bazele tranziției spiritului în cercetarea adevărului, inițiând cunoașterea experimentală, cunoaștere căreia noi azi îi datorăm totul. Astfel se naște în spațiul elen formidabila și inimitabila disciplină a spiritului: filosofia.

 

Pages:«123