Tagged with " Diogenes Laertios"
Sep 1, 2012 - Filosofie    1 Comment

Heraclit (540-470 î.e.n.)

          Este în egală măsură profet, poet și filosof; face parte dintr-o familie regală, este fiul unui nobil din Efes. E cunoscut ca un tip solitar și rezervat; i-au plăcut paradoxurile și aforismele izolate, formulate în termeni simbolici și metafizici. Metoda lui filosofică este auto-cunoașterea: „M-am căutat pe mine însumi”; numit „obscurul” el se considera un instrument al adevărului: „Dîndu-mi nu mie ascultare, ci logos-ului, înțelept este să cădeți de  acord că toate sînt una”.

          Heraclit a crezut cel mai mult în Logos, și credea că el determină cursul tuturor celor care se petrec: „toate se petrec pe potriva acestui Logos” (fr.1) sau ”Logos-ul care guvernează toate lucrurile” (fr.72). Logosul este cel care ordonează toate lucrurile, un fel de lege universală a devenirii, este ceva cu existență independentă de cel care îi dă expresie verbală. Logos-ul este comun tuturor, este inteligența sau înțelegerea, este universal și atotcuprinzător. Aspectul material al Logos-ului este focul. Pentru Heraclit lumea este un foc veșnic viu: „Aceasta ordine-a-lumii (Kosmos), aceeași pentru toți, n-a făurit-o nici vreunul dintre zei, nici vreunul dintre oameni, ci ea a fost dintodeauna, este și va fi: un foc veșnic viu care după măsură se aprinde și după măsură se stinge”. La această afirmație Diogenes Laetios a interpretat: „Kosmosul se naște din foc și iarăși cade pradă focului în perioade succesive pentru totdeauna”, iar Aristotel spune: „Cât despre concepția că lumea este pe rând compusă și descompusă, este același lucru cu a o considera veșnică, doar schimbându-și forma”.

          O altă teză fundamentală la acest filosof este „armonia contrariilor”: „Drumul în sus și drumul în jos sunt unul și același”. Conform lui Heraclit două lucruri aparent contrare sunt identice: „Divinitatea este zi-noapte, iarnă-vară, săturare-foame (toate acestea sînt contrarii; ea însă e spirit) dar își schimbă înfățișarea  întocmai ca focul care, alimentat fiind cu mirodenii, este numit de fiecare dată după parfumul fiecăreia”. Numind Războiul „părintele tuturor, regele tuturor”, sugerează astfel că Războiul și nu Zeus este zeul suprem. Războiul este cel care creează luptă și opoziție între contrarii: „Trebuie să se știe că războiul este comun, că dreptatea este luptă și că toate se nasc din luptă și nevoie”, sau „cele opuse se acordă și din cele discordante rezultă cea mai frumoasă armonie, toate se nasc din luptă”.

          Dezvoltând această concepție că „armonia este a contrariilor” ajungem la concluzia că totul este într-o continuă mișcare și transformare surprinsă în expresia „panta rei (totul curge)”. Aristotel comentează celebra afirmație a lui Heraclit: „Nu te poți scufunda de două ori în același râu” astfel: „ Ei (filosofii naturaliști) au susținut că în general toate se află într-o stare de devenire și curgere; și că nimic nu este nemișcat, dar că există o unică substanță care persistă, din care toate aceste lucruri au apărut prin transformări naturale. Aceasta pare să fi fost concepția atât a lui Herclit din Efes cât și multor altora”.

          De la acest gânditor efesian ne-au rămas o seamă de aforisme – profunde și enigmatice – care pot constitui teme de reflecție pentru noi, dintre acestea amintim: „Destinul omului este caracterul său”; „ Coborîm și nu coborîm în aceleași ape curgătoare, suntem și nu suntem”; „Cercetînd hotarele sufletului, n-ai putea să le găsești, oricare ar fi cărarea pe care ai merge. Atît de adînc logos are”; „Față de divinitate omul matur pare a fi nevîrstnic, așa ca un copil față de un om matur”; „Naturii lucrurilor îi place să rămînă ascunsă”; „Căutătorii de aur sapă mult și găsesc puțin”; „Mulțimea cunoștințelor nu te învață să ai minte” sau „Măgarii preferă paie făță de aur; căci pentru măgari nutrețul este mai de preț decît aurul”.