

237
Când pătrunzi o capodoperă depinde de tine să mergi până la capăt sau te pierzi pe parcurs. – Creatorul îți oferă tot, tu cât și ce anume asimilezi?
Când pătrunzi o capodoperă depinde de tine să mergi până la capăt sau te pierzi pe parcurs. – Creatorul îți oferă tot, tu cât și ce anume asimilezi?
Învățământul de stat ciuntează, te uniformizează. Pentru ca la final să nu absolvi ca un produs socio-cultural compromis există autodidactica, iar aceasta e o disciplină pe care o studiezi o viață de om.
Să deslușești un aforism implică să cauți ceea ce stă în umbră.
Această competiție cu tine însuți este istovitoare, iar dacă n-ar fi captivantă, desele eșecuri te-ar forța să abandonezi această cursă nebună pe care nu e sigur că o vei termina. Curiozitatea e „proteină” spirituală.
Ieșind din mediul citadin optica asupra societății suferă ajustări în favoarea eului. Totuși individul nu se poate izola de societate, încât ea este mediul său de înflorire. Să ne îngrijim de fertilitatea solului în care suntem înrădăcinați.