Tagged with " azur"
Jun 26, 2013 - GÂNDURI    No Comments

102

Contrast între verdele brazilor și azurul cerului – întâlnire a doi fiori inefabili.

Mar 17, 2013 - FRAGMENTE    No Comments

De la fereastră

          de la fereastra

            Trec norii pe cer precum timpul, sub diferite forme, cu diferite viteze. Unii alunecă agale parcă ar aștepta pe cineva, alții se grăbesc să nu întârzie la „întâlnire”; unii denși și albi în contrast cu un azur tomnatic, alții întunecați vestind indispoziție. Trec norii pe cer precum fericirile, trec… Și-n urma lor nu rămân decât clipe de visare, contemplări neisprăvite, speranțe nefolositoare și amărăciuni de mântuială; sau cine știe?, oricum așa a fost odată.

            Sub cer se așterne o lume a celor care mișună, a celor care zidesc și dărâmă, a celor care dau naștere și omoară, a celor care speră și disperă, a celor care cred și se îndoiesc, a celor care iubesc și urăsc, a celor drepți și injuști, a celor care sunt, a celor care au fost; o lume pentru cei care vor fi. Fereasta e „microscopul” prin care cercetez această lume, o percep, o interpretez, o afirm, o „eronez”. Necunoscuți trec zilnic pe trotuare cărându-și destinul, cu capul plecat ori cu demnitate, cadaverici ori vivace, ocolind alte destine și la rându-le ocoliți de alții. De la fereastră îi văd cum se apropie, se lasă „examinați”, pentru a dispărea fără urmă în anonimat. Deși adăpostiți într-un văl al necunoscutului tot îi pot citi, prin mine. Încerc să le ghicesc visele după cum pășesc, spre ce anume aspiră?; să-mi dau seama de curiozitățile care le confiscă privirea, ce-i nedumiresc?; să le prătrund perplexitățile, ce ia făcut să se oprească pentr-o secundă?; să le caut pe frunte grijile, în care lațuri i-a prins viața?; să le simt discret afectul, cine le-a asasinat zâmbetul? și cu ce preț?

            De la fereastră surprind orașul într-o lentă transformare, clădiri noi apar în peisaj sufocând panorama citadină.- Istorie e în spatele a orice. Omul este o ființă transformatoare, într-o perpetuă modelare de către valorile sale, care la rândul lor sunt non-imuabile. Peste tot, trecere… Prin fața ferestrei mele se peregrinează zilele, anotimpurile, anii, oameni și destine mai mult sau mai puțin lizibile, istoria unei comunități,a unei națiuni, a unei epoci, a unei specii – istoria.

            Ceva incomensurabil care captează totul, care angrenează toate, care curge prin fiecare vietate pentru a erupe de ea însăși. Ceva indefinit de la care pornește mișcarea, locul din organic unde se întrevede metefizica, dar nu e nimic divin, nu e nici urmă de abolut, e pur și simplu miraculos, grandios, misterios. Viața ca existența care ia naștere din sine, se caută pe sine, se întreabă despre sine, se înșală pe sine. Ce spectacol rarisim să admiri lumea de la fereastră, să negi lumea de la fereastră, să disperi lumea de la fereastră, să crezi în lume doar privind de la fereastră, să te retragi din lume lângă o fereastră.

            Câte perechi de sentimente nu-ți dau târcoale separat fiind de restul printr-o fereastră, și câte întrebări antagonice nu-ți răsar în minte. Oare nu-i mai corect să fii indiferent față de tot ce te înconjoară? Ce rost are să te implici în mersul unei comunități? a unui popor, când el rămâne impasibil la destinul său? Pentru ce să renunți la siguranța ta din spatele ferestrei pentru a te alătura forfotei lor? Pentru ce să te implici când nici cu un „mulțumesc!” nu te răsplătesc? Ce rost are să le propui valori îmbunătățite când ei nu vor renunța niciodată la vechiturile lor? Sau ce sens are să te sacrifici pentru ei când negreșit te vor da uitării? – Nu cumva te împlinești cu adevărat atunci când poți întinde mâna cuiva și o faci fără să stai pe gânduri? Retrăgându-te dintre ceilalți nu e o lașitate mascată de egoism? A-ți inhiba altruismul înnăscut nu este cumva semn de micime umană? A lua atitudine față de ce te înconjoară nu e o responsabilitate enormă căreia vrem să ne sustragem din imaturitate? Nu renunțăm la ceilalți din diferite înspăimântări? din lipsă de curaj? Nu am fi mai serbezi fără contactul cu imperfecțiunile celorlați? Nu ne-am cunoaște mai puțin și mai eronat dacă nu ne-am privi în celălalt?

            A sosit momentul să fac pauză de „cercetare”, să-mi hoinăresc destinul prin urbe, să mișun printre atâtea fețe necunoscute pe care parcă le-am mai văzut cândva… A sosit momentul să devin și eu un străin-obiect de cercetat pentru cineva de la fereastră… cineva care să-și oglindească ființa în mine, să înțeleagă omul din el prin mine, să nu mai fie aspru cu el fiind tolerant cu mine.

            Trec norii pe cer precum timpul, sub diferite forme, cu diferite viteze. Unii alunecă agale parcă ar aștepta pe cineva, alții nu mai vin oricât i-aș aștepta. Trec norii pe cer precum fericirile; azi, trec în paralel cu mine, trec…

Mar 5, 2013 - GÂNDURI    No Comments

69

Cerul senin trezește dorințe de viață, de creație. Sub el câte nu sunt posibile…

Oct 15, 2012 - GÂNDURI    No Comments

28

Cerul îți spune: „Nu uita că tot ce are sens e sub privirea mea, întoarce-te la tine” – negarea transcendentalului, vindecare de idealism.

Oct 9, 2012 - GÂNDURI    No Comments

26

Să porți azurul în tine și-n cele mai groaznice momente: a fi, a fi liber, a-ți afirma libertatea.

Pages:12»