Feb 24, 2013 - FRAGMENTE    1 Comment

Voință și sudoare

voința și sudoare

     Sunt două mari direcții spre care se întreaptă voința noastră: activitate sau pasivitate, de aici ne rezultă două tipuri de om: pragmatic sau delăsător. Voința în sine este o activitate, o mișcare spre o țintă, este prin excelență motorul interior al devenirii.

     Despicată prin disecție am putea să identificăm componentele voinței: motivație, resurse, activitate și finalitate. Anume sensul pe care îl capătă voința spre a se activa, mijloacele materiale puse la dispoziția voinței prin care se realizează țelul, acțiunea propriu zisă de a duce la bun sfârșit treaba propusă și rezultatul obținut într-un final.

     Deosebirea de remarcat între voința de activ și voința de pasiv ar fi că ultima este inferioară celei dintâi din punct de vedere cantitativ în planul resurselor. Atunci când ai ales pasivitatea nu-ți trebuie prea multe resurse materiale pentru a-ți satisface nevoile bazice. Puținul  definește o voință de pasiv. Voința de pasiv te menține la limita de jos a vieții; nu pieri datorită instictului de supraviețuire; este o voința care preferă neantul în defavoarea existenței. Voința de pasiv este voința de carență. Voința de pasiv este una dușmănoasă față de viață, dușmănie provocată de teneberele vieții, de tot ce are viața mai urât, mai dur, mai insuportabil. Hrănită de aceste umbre voința se depărtează de azurul vieții, pătrunzând mai adânc spre neant. Ar fi o modalitate de transformare a acestui tip de voință? Bineînțeles: schimbând alimentația voinței , ea va crește diferit – armonios! În definitiv aceasta e singura mare diferență dintre cele două voințe: alimentația – motivația. Dacă voința de pasiv se hrănește din neadevăr, urât, suferință, răutate, boală, puținătate, eternele subterane ale vieții; sora ei, voința de activ își procură nutriția din adevăr, frumos, pasiune, generozitate, sănătate, preaplin, eternul cuprins al vieții.

     Pasiv și activ, a fi împotriva vieții sau a fi pentru viață. De ce? Simplu: viața este mișcare, transformare, devenire, adică activitate. De aici și voința de activ care pornește din viscerele vieții și împlinește viața; de cealaltă parte, voința de pasiv pornind din purulența viscerelor corupe viața. Așadar avem două căi prin care ființa umană se îndreaptă spre propria-i viață: una creatoare, alta sterilă. Prin voința de activ omul își compune viața într-o operă de artă, pe când voința de pasiv îl determină să-și mâzgălească o simplă „caricatură”. În a-ți desăvârși opera vieții nu contează talentul, ci inspirația!, hrana spirituală – motivația.

     Larga arie de resurse: afective, cognitive și materiale – viața – susțin finalizarea proiectului. Cum se materializează acesta? asudând!, de entuziasm, de plăcere, de travaliu, de curiozitate, de neliniște, de dorințe, de sacrificii. În practică se aplică legea cauzalității, iar pentru a obține ce ți-ai dorit, ce ai visat, ce ți-ai propus, cauza asudă. Transpirația este „secreția” voinței de activ, pe când lacrimile sunt „plânse” de voința de pasiv.

     Câte lacrimi nu vărsăm pentru a ajunge să asudăm, să avem pentru ce asuda. Ce dor cumplit ia naștere în noi pentru o speranță, pentru o șansă, pentru un efort, pentru sudoare, pentru zâmbetul de la final. Orice sudoare se îndreaptă spre un zâmbet, iar dacă nu atunci e lacrimă. Toate cele pățite de noi pentru o satisfacție, trecătoare? Da, trecătoare, precum viața, o mare trecere, motivație spre țel. Care este țelul vieții? lacrima sau sudoarea? Poate elixirul format din ele?

     Voința este discursul în care se răspunde la cele patru întrebări indisociabile: de ce?, cu ce?, cum?, spre ce? Cele patru întrebări ale vieții care privesc direct viața – viața problematizându-se! Întrebări care ne privesc pe fiecare, până la umă, întrebări clare, aspre, precise. Ce răspunsuri le dăm? pe măsura lor, peste sau sub măsura lor, concrete sau abstracte, plânse sau asudate. Periodic încercăm noi și noi răspunsuri, periodic descoperim noi și noi răspunsuri, ne îndreptăm spre diferite scopuri din viață plini de motivații dar cu resurse puține, sau din contră, plini de resurse și fără motivații ne îndepărtâm de viața-scop…

     Ne vedem prinși într-un joc pe ale cărui reguli le înțelegem practicându-l, reguli scrise în timpul jocului; aici nimic nu e imuabil, totul devine; aici lacrima și sudoarea se îmbibă una-ntralta; aici dacă inspirația te părăsește pare că totul e pierdut. Aici dacă nu te hrănești sănătos, dacă nu asuzi, dacă nu înțelegi să zâmbești după fiecare țel săvârșit, aici se transformă în aici-infernul și vei căuta să speri într-un „dincolo paradiziac”. Greul cade pe umerii tăi, deoarece efectele își au rădăcinile-n tine, ești cauza care-și inspiră voința de viață.

1 Comment

  • Navigand pe internetul romanesc uite ca am aflat pe pagina dumeavoastra.
    Nu pot sa nu remarc ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe
    aceasta pagina si va urez cat mai mult succes!

Got anything to say? Go ahead and leave a comment!