Archive from July, 2020
Jul 21, 2020 - Fragmente    No Comments

Produse bio – despre calitatea produselor de artă

           Mi-a venit în minte o întâmplare despre cât de greu este să produci agricultură bio, mai exact cât de greu este să-ți meargă afacerea atunci când te ocupi cu producerea și comercializarea produselor bio. Întâmplarea face că o persoană s-a apucat să crească pui de găină în condiții sută la sută naturale: să trăiască afară în spațiu deschis, să mănânce doar iarba și ce mai găsește prin țarc (plus grâu și tărâțe), poate să asculte muzică clasică, să li se ofere toată dragostea și căldura pentru a se simți bio, pentru a crește autentic bio. Sfârșitul e tragic, e de-nțeles, pentru pui. Toți sfârșesc în a ajunge ambalați, cântăriți și vânduți în magazine. Necazul afacerii era că se dovedea a fi doar una de subzistență, adică puii erau puțini, creșteau lent în ritm natural, trebuia să acorzi atenție nevoilor lor – pentru ai scuti de anxietățile specifice speciei, cheltuieli cu creșterea lor; iar prețul mare, comparativ cu cel al celorlalți pui, cvasi-bio, nu reușea să aducă un profit bun, altul decât cel care face afacerea să se târască de la o lună la alta.

            Deznodământul poveștii este că eroul nostru a încetat să mai crească pui bio… A schimbat foaia, pe partea cu rețeta de succes în afaceri; a cumparat mai mulți pui de „soi”, le-a dat de mâncare doar steroizi și alte chimicale, pui creșteau de data aceasta într-o lună, erau mai voinici, și când erau gata pentru împachetare erau injectați cu apă – ca să dea bine la cântar, să zicem. Rezultatul? Mai mulți pui vânduți, mai multă carne, mai mulți bani, mai puțină bătaie de cap. Final fericit, pentru afacerist.

            Dacă ne gândim numai la caz în sine putem ușor găsi teme de reflecție, pentru a contura mai bine problema: 1) aspectul mercantil – anume dorința de a face profit, naturală firește, bio am putea zice, a eroului capitalismului, și fără să disecăm minuțios cazul putem concluziona că scenariul al doilea a fost cel mai favorabil pentru el; 2) aspectul calității produsului – unde cel bio este superior celui „sintetic” (îl voi denumi așa deoarece au în componeța cărnii substanțe chimice provenite de la hormonii cu care sunt hrăniți) din punct de vedere nutrițional/organic. Concluzia povești ar putea fi că producătorul sacrifică calitatea produsului pe care îl pune la vânzare pentru un profit mai mare. Acesta este capătul dinspre producător al problemei; în partea opusă, consumatorul își are decizia lui de a cumpăra: în funcție de disponibilitatea finaciară în primul rând, apoi din rațiuni de consum al produselor sănătoase. Dacă dăm o privire de ansamblu întregului fenomen putem ușor observa că creșterea demografică (adică un numar foarte mare de guri de hrănit, și ne referim la nivel global) a dus la o nevoie de a produce hrană rapid și mult, aici intervine industrializarea producției care ajută în acest sens. Am nevoie de mai multă hrană pentru tot mai mulți oameni, fapt care pare să ceară soluții noi de creștere și producție, iar acestea par să vină din domeniul geneticii și chimiei. Dar asupra acestor produse planeză întrebarea efectelor pe care le au acestea în organismul uman pe termen lung, și dacă nu cumva punem în pericol sănatatea umană, global? Nevoia de hrană a populației, al unui număr tot mai mare de oameni, împinge limitele biologiei și dă naștere unor întrebări etice. Merită să sacrifici sănătatea pe termen lung consumând produse sintetice? Care vor fi consecințele asupra corpului uman pentru generațiile viitoare? În lipsa de alternativă (în cazul că cea bio n-ar mai exista) ar fi mai rezonabil să diminuez cantiatea de mâncare sintetică consumată pentru a ne proteza pe cât putem?

            Aceasta este un subiect amplu de discuție, dar care nu face obiectul invetigației mele de fapt, dar este un bun prolog pentru subiectul care mi-a răsărit în minte în timp ce-mi aminteam povestea cu dificultatea de a-ți ține afacerea pe picioare crescând și vânzând pui bio. Așa o fi și-n cazul creării și vânzării produsului de artă? Arta bio se „crește” cu mai mare bătaie de cap și nu prea e profitabilă? Se poate face o diferențiere a calității produsului artistic de tip bio și sintetic? Ce au în comun a-ți hrăni stomacul cu a-ți hrăni spiritul, adică mintea?

            Am în vedere atunci când mă gândesc și discut despre artă cele mai consumate dintre arte, muzica și filmul. Este evident că ființa umană are nevoie de mâncare pentru a supraviețui organic, așa cum poziționată ierarhic superior între nevoi, putem vorbi și despre nevoia intelectuală a omului care se cere a fi satisfăcută. Sigur, comparativ cu prima, omul supraviețuiește, fizic vorbind, chiar dacă nu-ți hrănește mintea; dar cu ce preț? Putem zice că omul nu este pe de-a-ntregul complet, împlinit chiar, dacă nu-și satisface mulțumitor nevoile (fizice și intelectuale). Iar muzica și filmul, produse în masă, industrializate precum în cazul agriculturii, chiar asta fac, sau își propun măcar, să hrănească mintea cetățeanului. Așadar avem de-a face cu crearea unui produs artistic și amplasarea lui pe „tarabă”, intrarea în domeniul cererii și ofertei, reglat de mecanismele fine ale economiei. Fiindcă am ajuns aici, să vedem dacă putem distinge între produse bio și sintetice. Mă gândesc la un produs artistic-bio ca la acel produs care a fost creat din vacarmul interior al artistului, din erupția de sentimente și stari de spirit, din angoasele cele mai febrile, și care a fost prelucrat printr-un stil și metodă proprie pentru a putea prinde contur final, apoi livrat către consumator. Travaliu, inspirație, introspecții, nesiguranțe, căutări și timp pentru a coace această mană. Iar acesta e doar prima fază, creația. Urmează comercializarea lui, aducerea în spatiul public al intimului roditor al artistlui; și efectiv monetizarea prin vânzare al acestui produs.          

            Dacă în cazul produsului-bio accentul pică pe nașterea dureroasă, dezfiguratoare și originală a creației (care în final ajunge produs), și mai puțin pe destinul său în lume (acela de a ajunge în comerț și a fi consumat); vine rândul produsului-sintetic de a fi identificat. Acesta are specificul tocmai că accentul este pus pe destinația sa, pe finalitatea de consum a lui. Nevoia de hrană spirituală trebuie satisfăcută cu orice preț, iar dacă produsul este căutat și cumpărat asta duce la succesul afacerii. Prin urmare nașterea lui este artificială și controlată pentru a spori șansele de vânzare; artistul este însămânțat de dorința sa de glorie (dacă arta mea este vizibilă, vândută și gustată asta înseamnă notorietate pentru mine) mai mult decât orice – deși nu aș exclude și motivația financiară. Iar tentația nemuririi, să-i spunem așa, este mare. Să fii și de succes, să fie satisfăcut și patronul, și să ai șanse ca cetățenii să te țină minte prin arta ta, pentru generații. Pare tentant, chiar foarte.

            Am să simplific situația excluzând de exemplu cazul în care artistul nu dorește comercializarea artei sale cu tot dinandinsul, sau cazul în care mecanismele de promovare nu reușesc să aducă arta în atenția consumatorului; și am să rețin doar axa artist – artă – consumator. Presupunem că nu există piedica pentru cele două tipuri de artist (în măsura în care acestea sunt distincte unu de altul pentru doi artiști diferiți, și nu sunt atitudini diferite ale unuia și aceluiași artist, caz realist) de a-și crea produsele lor bio respectiv sintetice, și că acestea ajung să hrănească mințile oamenilor. Pus în balanță pe un taler artistul cu arta sa și pe celălalt consumatorul obișnuit cu nevoia lui, care e mai greu? Cine pe cine influențează mai tare? Consumatorul prin cererea sa determină fel produsului? Sau artistul este cel care impune arta lui pentru consum?

            Tot simplificat vorbind, ca și cum aș fi limitat la un numar mic de pagini, hai să vedem produsul finit al artei din ce-i compus. Disting două mari componente, ca la fructe: coaja și miezul. Ceea ce este la vedere și poate fi înțeles rapid și intuitiv; și ceea ce se află dedesupt și care dă valoarea nutrițională produsului – adică dihotomia gust – sațietate. Exteriorul care te atrage și face ca produsul să poată fi consumat, aici mă refer la stilul folosit în special; și miezul care este componenta emoțional – cognitivă care ajunge să hrănească efectiv mintea umană, adică stările de spirit, emoțiile și sentimentele care se nasc sau sunt stimulate în minte, pe de-o parte; iar pe altă parte avem viziunea și conținutul ideatic care îi sunt transferate prin consum și digerare minții celui care „mușcă” din artă. Fără să mă complic prea mult pot spune că produsul bio este unul amărui dar sățios, născut din vocația (poate și geniul) artistului, iar cel sintetic este dulce și nesățios, născut din dorințele de faimă și mercantilă. Primul poate să creeze inițial o respingere din cauza faptului că este greu de abordat, nu știi cum să-l iei, cum să ți-l apropii, ne mai punând în considerare că mai mult ca sigur îți pică greu la „stomac” (și mintea are stomacul ei), asta după ce ai trecut de coaja tare și ai ajuns la miez. Al doilea este atrogător, pare că e exact ce-ți dorești, exact ce ai nevoie și are marele avantaj de a nu-ți crea dificultăți în digestie.  

            Nici consumatorul nu este scutit de o scurtă cercetare. Așadar, dacă am distins (pentru a fi mai ușor de înțeles fenomenul) între două tipuri de artisti care crează două arte simțitor diferite, prin urmare vom avea două mari categorii de oameni care se hrănesc cu acestea. Presupunând că nu sunt împiedicați de resursele lor financiare de-aș procura oricare din arte și că acestea ajung la el, haide să vedem cum ajunge un om să prefere un tip de produs în detrimentul celuilalt (tot pentru a fi mai ușor de înțeles exclud cazul în care aceeași persoană poate consuma ambele arte fără rețineri). În postura aceasta suntem cu toții, de a asculta muzică și de a viziona filme. Pe care o preferăm? Și de ce? În primul rând să ne amintim de primul contact, coaja, care are rolul estetic și crează în mintea noastră o judecată de gust: îmi place sau nu? Al doilea aspect este miezul produsului care dă „greutatea nutrițională”, aici se crează o judecată cognitivă de tip utilitarist: îmi folosește la ceva sau nu? Mă hrănește cu adevărat sau nu? E sănătos ceea ce consum sau nu? (Evident că sunt cazuri cu diferite nuanțe, nu se împart într-un da absolut sau nu absolut; dar de aici e ușor să pornești reflecția).

            Felul în care percepem arta, o trăim și o asimilăm depinde într-o mare măsură de modul în care suntem construiți interior, de disponibilitatea noastră. Vreau să spun că sunt persoane care preferă liniștea și echilibrul propriei zone de confort mental și afectivă; iar altele care își doresc să fie împinși în afară, să descopere altceva, să se găsească și din altă perspectivă, în alte stări. A sta pe loc sau a o lua la pas. Pentru primii este mai potrivit produsul sintetic, este atrăgător, se digeră ușor și nu-ți crează „neplăceri”. Pentru ceilalți pare că produsul bio ar fi pe gustul lor, îi incită, îi stimulează, le pune măruntaiele minții în lucru, o iau la pas împreună cu artistul spre zări mai puțin umblate.

            Sigur că educția, nivelul de cultură, simțul estetic și inteligența noastră joacă roluri decisive în cristalizatea preferințelor noastre, la modul în care suntem clădiți și din ce suntem clădiți. Ne revine ficăruia dintre noi datoria de a răspunde la câteva întrebări minime, deși nu suntem obligați: ce însămânțează arta în mine? Las, ce și cât las, din artă să răscolească în mine? Dacă e plăcut, e și sănătos ceea ce consum? Ce anume, și cât de mult vreau de la mine în urma experienței trăite cu arta?

Jul 13, 2020 - Gânduri    No Comments

255

Uneori, sfârșitul e șansa de care ai nevoie pentru un nou început, alt început, acel început.

Jul 5, 2020 - Gânduri    No Comments

254

Cu fiecare mușcătură din libertate îți crește apetitul, și-ți tocește dinții.